ATENŢIE! CONCURS!
Direcţia Generală Învăţămînt, Tineret şi Sport Anenii Noi anunţă concurs pentru ocuparea    funcţiei publice vacante de şef adjunct al DGÎTS.
Scopul şi sarcinile funcţiei: asigură, împreună cu directorul general, conducerea activităţii direcţiei generale, răspunzînd nemijlocit de inspecţia de specialitate, specială şi de activitatea de perfecţionare; în lipsa directorului general, preia atribuţiile acestuia; asigură elaborarea planurilor de muncă anuale, trimestriale şi operative, a graficelor activităţii de îndrumare şi control, verifică şi evaluează lunar activitatea de control a fiecărui sector; analizează documentele finale de control şi îndrumare întocmite de inspectori şi metodişti, prezintă directorului general principalele concluzii făcute pe marginea acestora şi înaintează propuneri privind sporirea eficienţei activităţii de îndrumare şi control; asigură continuitatea perfecţionării profesionale a inspectorilor şi metodiştilor; îndrumă inspectorii în vederea studierii şi popularizării experienţei pedagogice avansate a cadrelor didactice; urmăreşte punerea în aplicare a planurilor de învăţământ şi a programelor şcolare din instituţiile de învăţământ; urmăreşte organizarea şi desfăşurarea activităţii metodice la toate nivelurilre, supraveghează activitatea de pregătire iniţială şi continuă a personalului didactic necalificat şi atestarea cadrelor didactice; iniţiază activităţi de perfecţionare şi atestare a conducătorilor instituţiilor de învăţământ; asigură cuprinderea la cursurile de perfecţionare a cadrelor didactice, inspectorilor şi metodiştilor, potrivit metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei şi Tineretului; urmăreşte cuprinderea şi şcolarizarea tuturor copiilor de vîrstă şcolară obligatorie, precum şi completarea studiilor de către persoanele adulte, la cererea acestora; urmăreşte aplicarea şi respectarea legilor, a hotărîrilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor Ministerului Educaţiei şi Tineretului, precum şi a deciziilor direcţiei generale; controlează şi îndrumă activitatea administraţiei permanente a taberelor de elevi, coordonează organizarea concursurilor şcolare.
Condiţiile de participare la concurs: 1) deţine cetăţenia Republicii Moldova;2) posedă limba de stat şi limbile oficiale de comunicare interetnică;3) are capacitate deplină de exerciţiu;4) nu a obţinut vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vărstă; 5)este apt, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice;6) are studii necesare;7) nu are antecedente penale;8) staj pedagogic – nu mai mic de 8 ani.
Documentele ce urmează a fi prezentate: 1)formularul de participare;2) copia buletinului de identitate;3) copiile diplomelor de studiu şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare sau specializare;4) copia carnetului de muncă;5) certificat medical;6) cazier judiciar.
Copiile documentelor nominalizate se prezintă personal împreună cu documentele originale.
Bibliografia concursului:
1.     Constituţia Republicii Moldova
2.     Legea Învăţămîntului
3.     Codul Muncii
4.     Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
5.     Legea cu privire la petiţionare
6.     Lege privind Codul de conduită al funcţionarului public
7.     Lege despre protecţia muncii
8.     Legea Administrării Publice
Data limită de depunere a actelor: 28 august 2009
Documentele se vor depune personal pe adresa: or. Anenii Noi, str. Suvorov, 6
Telefon de contact: 2 – 21 – 62
                                2 – 31 – 13


Pe data de 23-24 martie in raionul Anenii Noi s-a petrecut un treining cu profesorii de informatica si directorii adjuncti ,directorii institutii preuniversitare cu tematica "Schimbul de experienta  in tehnologii informationale cu Estonia"






Subiectele la pretestare le accesati pe adresa aee.edu.md

 

 








Anexa nr.2

la Ordinul ministrului

nr. 92 din 26 februarie 2009
 

ORARUL OLIMPIADELOR REPUBLICANE -2009

 Disciplina
Termen

Localul desfăşurării

Cazarea
Alimentarea
Responsabil

1.                  Matematica

 
27–28.02.09
Institutul de Științe ale Educației,
Str. Doina, 104,
Tel.: 46 87 33
Institutul de Științe ale Educației,

Str. Doina, 104,

Tel.: 46 87 33

Cantina SC „RodVal-Const” SRL situată în incinta Institutului de Științe ale Educației,

Str. Doina, 104,

Tel.: 46 87 33
Ceapa Valentina,
Tel. 23 22 84

2.                  Fizica

 
 
02– 03.03.09

Liceul Republican cu Profil Real

 
Căminul Liceului Real,
str. Creangă, 80
Tel.: 74 23 03

Cantina Liceului “D. Alighieri” (ÎSAP Cantina „Liceist”), situată în edificiul căminului Liceului Republican cu Profil Real, str. Creangă,80, Chişinău

Păgînu Victor,
Tel. 23 36 87

3.                  Limba ucraineană

04 – 05.03.09

LT “I. Neciui - Leviţchi”,

Chişinău, str. Pelivan, 24

Tel. 74 45 22

LT “I. Neciui - Leviţchi”,

Chişinău, str. Pelivan, 24

Tel. 74 45 22

Cantina LT “I. Neciui-Leviţchi”  (ÎSAP Cantina „Liceist”)

 
Nichitcenco Ala,
tel. 23 34 15

4.                  Limbile străine

 
05 – 06.03.09
 Liceul Teoretic „Gh.Asachi”,
Str. București,64
Tel.: 23 34 60
Căminul Liceului Real,
str. Creangă, 80
Tel.: 74 23 03

Cantina Întreprinderii Municipale „Piața Centrală”, situată în Liceul Teoretic „Gh.Asachi”                      

Brînză Eugenia,
Tel. 23 35 45

5.                  Biologia

 
20 – 21.03.09

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”N.Testemiteanu”,

Căminul Liceului Real,
str. Creangă, 80
Tel.: 74 23 03

Cantina Liceului “D. Alighieri” (ÎSAP Cantina „Liceist”), situată în edificiul căminului Liceului Republican cu Profil Real, str. Creangă,80, Chişinău

Leşanu Mihai,
Tel. : 27 74 20

6.                  Chimia

 
26 – 27.03.09

Chişinău, USM, Facultatea de Chimie

Înregistrare, cazare:
Hotelul “Zarea”,
tel.: 22 06 58
Cantina USM
Păgînu Victor,
Tel. 23 36 87

7.                  Limba şi literatura română (şcoala naţională)

09 – 10.04.09
 Liceul Teoretic „M.Eliade”,
Str. Bănulescu-Bodoni, 33
Tel.: 23 39 36
Hotelul “Zarea”,
tel.: 22 06 58

Cantina Întreprinderii Municipale „Piața Centrală”, situată în LT „M.Eliade”,

Str. Bănulescu-Bodoni, 33
 
Ghicov Adrian
Tel.: 23 24 02

8.                  Limba şi literatura rusă (limbă de instruire)

10 - 11.04.09
 
LT “N. Gogol”, Chişinău,
str. Şciusev, 90
Tel. 23 83 82
 
Hotelul “Zarea”,
tel.: 22 06 58

LT “N. Gogol” (ÎSAP Cantina „Liceist”), Chişinău,

str. Şciusev, 90
Tel. 23 83 82
Gorşcov Raisa,
Tel. 23 41 60

9.                  Informatica

 
10 – 11.04.09

Academia de Studii Eonomice,

str. B. Bodoni, 59
Căminul ASEM
Cantina ASEM
Păgînu Victor,
Tel. 23 36 87,
 

10.              Limba şi literatura română (şcoala alolingvă)

16 – 17.04.09

 Liceul Teoretic „M.Eliade”,
Str. Bănulescu-Bodoni, 33
Tel.: 23 39 36
Hotelul “Zarea”,
tel.: 22 06 58

Cantina Întreprinderii Municipale „Piața Centrală”, situată în LT „M.Eliade”,

Str. Bănulescu-Bodoni, 33
Ghicov Adrian
Tel.: 23 24 02

11.              Limba găgăuză

 
21 – 22.04.09
Liceul Teoretic ”G.Gaidarji”, Comrat, UTAG
Liceul Teoretic ”G.Gaidarji”, Comrat, UTAG
Liceul Teoretic ”G.Gaidarji”, Comrat, UTAG
Stoletneaia Ana,
tel. 23 41 60

12.              Limba bulgară

22 – 23.04.09

Liceul Teoretic nr.2, Taraclia

Liceul Teoretic nr.2, Taraclia

Liceul Teoretic nr.2, Taraclia

Nichitcenco Ala,
tel. 23 34 15

13.              Limba şi literatura rusă (şcoala naţională)

23 – 24.04.09
Liceul „N.Dadiani”, Chișinău, str.Calea Ieșilor, 21
Tel: 74 29 18
Înregistrare, cazare:
Hotelul “Zarea”,
tel.: 22 06 58
Cantina Liceului „N.Dadiani”, Chișinău, str.Calea Ieșilor, 21
Tel: 74 29 18
Prigorschi Ana,
Tel. 23 46 23

14.              Istoria

15.                     

08 – 09.05.09
Institutul de Științe ale Educației,
Str. Doina, 104,
Tel.: 46 87 33
Institutul de Științe ale Educației,

Str. Doina, 104,

Tel.: 46 87 33

Cantina SC „RodVal-Const” SRL situată în incinta Institutului de Științe ale Educației,

Str. Doina, 104,

Tel.: 46 87 33
Iluță Vasilisa,
tel.23 36 43

16.              Geografia

15 – 16.05.09
Institutul de Științe ale Educației,
Str. Doina, 104,
Tel.: 46 87 33
Institutul de Științe ale Educației,

Str. Doina, 104,

Tel.: 46 87 33

Cantina SC „RodVal-Const” SRL situată în incinta Institutului de Științe ale Educației,

Str. Doina, 104,

Tel.: 46 87 33
Russu Elena,
tel.23 32 12
 

17.              Ecologia

 
11 – 12.04.09

Liceul Teoretic “Orizont”, Chişinău str. Pelivan, 13

Tel. 75 15 51

Cazare - căminul Liceului Real, str.Creangă, 80

Tel.74 23 03

Liceul Teoretic “Orizont”,

Ceapa Valentina,
Tel. 23 22 84

18.              Economia

02 – 03.05.09

Academia de Studii Eonomice,

str. B. Bodoni, 59
Căminul ASEM
Cantina ASEM
Parlicov Eugenia,
tel. 23 46 23
                 
NOTĂ:

1.      Olimpiadele la toate disciplinele de studii se vor desfășura într-o singură zi.

 

2.      Sosirea participanților este așteptată către ora 16.00, în prima zi a olimpiadei, conform orarului, în instituțiile-gazdă.

 

După susținerea probei de concurs, elevii vor lua cunoștință de conținutul baremelor, afișate pe panoul de informații.

 

4.    Decizia juriului olimpiadelor cu referire la punctajul acumulat de către participanți va fi transmisă direcțiilor generale/municipale învățămînt, tineret și sport prin e-mail, la a treia zi din data desfășurării olimpiadei, către ora 10.00.

 

5.    Cererile de contestații, cu indicarea concretă a subiectelor, vor fi acceptate, prin intermediul direcțiilor generale/municipale învățămînt, tineret și sport, pînă la a cincea zi lucrătoare de la desfășurarea probei, ora 10.00.

 

6.    Lucrările vor fi verificate suplimentar de către comisiile de contestare, fără prezența solicitantului.

 

7.    Deciziile juriului vor fi aprobate prin ordin.

 

8.    Diplomele învingătorilor vor fi transmise direcțiilor generale raionale/municipale învățămînt, tineret și sport pentru, a fi înmînate la sărbătoarea ultimului sunet.

 

9.      Premiile vor fi decernate elevilor în cadrul Galei Olimpicilor-2009.

 

 
Pe data de 1 martie atestarea gradului unu si superior

DIRECTIA GENERALA INVATAMINT TINERET SI SPORT ANENII NOI
Colaboratorii DGITS
Vataman Gh. Şef Directia Generala Invatamint,Tineret si Sport
tel:2-21-62
Mihailov Valentina Sef adjunct tel:2-00-31
Popcova Nadejda -inspector resurse umane tel:2-31-13
Bogaciuc Galina -inspector şcolar tel:2-29-19
Foros Galina -inspector şcolar tel:2-23-22
Anton Vaasile-inspector şcolar tel:2-28-12
Lupanciuc Petru -inspector şcolar tel:2-28-12
Feutinov Ala-inspector preşcolar tel:2-29-19
Ciur Marina -inspector problemele informaticii tel:2-00-30
Popa Nadejda Şef centrul metodic tel:2-30-81
Simonov Vera specialist principal,metodist tel:2-23-22
Simonov Tatiana specialist coordonator, metodist tel:2-30-81
Drobca Ana specialist principal, metodist tel:2-30-81
Olăriţă Liudmila specialist, coordonator , metodist tel:2-30-81
Brinişter Silvia Economist statistic tel:2-31-13
Neivirt Liuba Contabil şef tel:2-31-13
Tean Zinaida contabil casier tel:2-31-13
Nazar-Morari Olga contabil casier tel:2-31-13
 
Сегодня были уже 16 посетителей (20 хитов) здесь!
Этот сайт был создан бесплатно с помощью homepage-konstruktor.ru. Хотите тоже свой сайт?
Зарегистрироваться бесплатно